La beauté (contrairement à la laideur) ne peut vraiment s’expliquer: elle se dit, s’affirme, se répète en chaque partie du corps mais ne se décrit pas. [...] Elle ne peut que dire: je suis celle qui suis. Il ne reste plus alors au discourse qu’à asserter la perfection de chaque détail et à renvoyer „le reste” au code qui fonde toute beauté: l’ART. (Roland Barthes, S/Z, ed. Seuil, 1970, p.40)
Esteticul şi eticul se împletesc în expoziţia “Art for help”. Frumuseţea obiectului artistic (kalos) asociată cu “frumuseţea” morală (agathos) sau gestul umanitar al artiştilor Anca Irinciuc, Beti Vervega, Cristina Nedelea, Cati Orbulescu, Cristina Tăutu, Dan Badea, Daniel Gavriş, Elena Scutaru, focAR (Alina Tudor & Răzvan Neagoe), Ilie Nicolae, Mariana Cîmpeanu, Marilena Ioanid, Marcel Scutaru, Petru Lucaci, Teodor Graur, Teodor Moraru, Victoria & Marian Zidaru.
Pe simezele Centrului Cultural MIRA sunt expuse o parte din creaţiile-donaţii ale acestor artişti, un cumul de stiluri (avataruri ale neo-tradiţionalismului, reprezentări ale picturii figurative/abstracte, abordări ale artei conceptuale şi experimentale) şi exprimări plastice eclectice (pictură, sculptură, fotografie, obiect, instalaţie).
Seducţia picturalităţii, expresivitatea, citatele cultural-imagistice filtrate şi interpretate, pendularea între figurativ şi abstract sunt doar câteva referinţe ale artei şi şcolii lui Teodor Moraru, prezent în expoziţie cu tabloul “Clăiţă” din seria de lucrări “Drum” (2007). Anca Irinciuc, Beti Vervega, Cristina Nedelea, Dan Badea, Mariana Cîmpeanu, Ilie Nicolae sunt doar cîteva nume ale artiştilor formaţi la şcoala lui “Tede” (Teodor Moraru) şi prezenţi în expoziţie.
În opera sa, Beti Vervega prin lucrarea “Pas” aduce în discuţie problema fragmentului. “Fragmentul-esenţă a modernităţii” (Linda Nochlin în „The body in pieces-The fragment as a metaphor of modernity”, Thames and Hudson, 1994) este prezent ca reconstituire a unui semn plastic. Asemeni unui arheolog, Beti Vervega reface imaginea unei mâini printr-o serie de imagini pictate.
„Pictura lui Ilie Nicolae e, înainte de orice, formă şi culoare, idee şi joc, ritm şi accent, corespondenţă şi efect, semn.” (Simona Nastac, „Două mii de semne despre Nicholas”, 2007). Abordând stiluri şi tehnici eterogene, Ilie Nicolae trece de la neoexpresionism la suprarelaism şi reverberaţii neodada , de la pictura în ulei la grafică, colaj sau combine-paintings.
Aşa cum însuşi afirmă, creaţia lui Dan Badea vorbeşte despre „detaşarea de clişeele sociale, de sublinierea atitudinilor de care ne ascundem şi de care nu vrem să ştim. Fiecare om trebuie şă-şi inteleagă umanitatea, greşelile si defectele, limitele, prejudecăţile ,tabuurile pe care le are ca individ şi ca fiintă socială. Nerecunoaştera acestor limite, negarea lor, poate transforma omul într-un fals.” Prezent în expoziţie cu tabloul „Liniştea este un ecou al ţipătului”, pictorul aminteşte parcă de personajele lui De Kooning.
Cristina Nedelea mizează pe ludicitatea dintre figurativ şi abstract, pe jocul culorilor (cald/rece) şi pe cel al formei (gol/plin). Forma, epurată şi încărcată de simboluri capătă noi înţelesuri într-o singură pictură: “Personaj cu roţi” (din seria de tablouri “Timp”).
„Panoul de onoare” al Ancăi Irinciuc ilustrează cu ironie societatea lumii de azi, o lume în care totul poate deveni marfă.
Referinţele culese din obiectualul ţărănesc românesc devin semne plastice opera Marianei Cîmpeanu. În viziunea artistei, „Satul” este o realitate conceptuală generală, un depozitar al unei vechi civilizaţii articulate în toată complexitatea sa mitologică, o expresie culturală”. În lucrarea „Masă” din seria „Umbra satului” se poate citi încărcătura simbolică şi sacră a subiectului abordat.
Un aspect aparte în expoziţie îl constituie creaţia Elenei („Stând în iarbă”) şi a lui Marcel Scutaru („Pasărea”). Comunicarea operelor celor doi artişti nu are loc la nivelul reprezentării ci la nivelul încifrării şi descifrării operei de artă. Ambii artişti sunt pasionaţi de expresia populară, ancestrală a unei traditii, regândită cu datele conceptelor plastice moderne. Suntem departe de a putea conchide ca arta lor este subordonată unui tip de tradiţionalism, aici mai degrabă este vorba despre simboluri redescoperite şi asumate. Materialele neconvenţionale utilizate de Elena Scutaru îmi amintesc de opera lui Ion Nicodim.
Ca avatar al direcţei neo-tradiţionaliste a postmodernismului românesc este prezentă în expoziţie opera soţilor Zidaru: „Ou”-ul - simbol al naşterii, al vieţii, al creaţiei.
„Face to face” opera minimalistă a lui Cati Orbulescu ilustrează un personaj-simbol al lumii contemporane.
În lucrarea „Semn” Petru Lucaci alternează între figurativ şi abstract, ritm şi dinamică. Un discurs vizual în care artistul îşi caută identitatea şi expresia sinelui.
Prezent în expoziţie cu două creaţii diferite atât din punct de vedere al conţinutului, al reprezentării cât şi al tehnicilor folosite, Teodor Graur recurge la citate din istoria artei („Natură statică 2”) cât şi la comentariul socio-politic („România”). Fotograma - „Natură statică” face referire la rayograme. „România” prin reprezentarea repetitivă, serială a stemei comuniste, este un comentariu vizual cu o notă ludic-ironică la adresa îndoctrinării şi culturii de masă care impun o distrugere rapidă şi o înlocuire succesivă a scării de valori româneşti.
Cum sugerează şi numele, preocupările grupului focAR (iniţialele numelor: „A”lina Tudor, „R”ăzvan Neagoe şi cuvântul „foc” ce simbolizează experimentul în concepţia artiştilor menţionaţi) se îndreaptă în zona experimentului artistic. Instalaţia prezentă în expoziţie - „Urban Traces” face parte din amplul proiect cu acelaşi nume. Ancorat în realitaea imediată, cotidiană, grupul focAR pune în discuţie „Identitatea Urbană”, identitate creată de societatea urbană care ne determină, dată de monocromia colorată a fiecărei zile şi a fiecărei nopţi, a oraţelor în care ne naştem, creştem, trăim, muncim, o identitate împrumutată, nepersonală, impersonală. O identitate “neidentitară”, imprimată de fiecare detaliu al vieţii urbane, de la cartierul de blocuri, magazinul, supermarketul, mall-ul aferent pană la politica şi cultura oraşului, prin mijloacele sale specifice de comportament si comunicare. (focAR)
„Visul seminţei”, tabloul Cristinei Tăutu aminteşte de colajele lui Ion Grigorescu din punct de vedere al reprezentării. Pentru a fi descifrată, opera Cristinei trebuie privită ca un „gest artistic, o extindere a fiinţei către lume”(Cristina Tăutu).
Un segment restrâns în expoziţie îl ocupă arta religioasă-lucrările lui Daniel Gavriş, Beti Vervega, Marcel & Elena Scutaru, Victoria & Marian Zidaru, Marilena Ioanid şi două icoane din bambus din Sudan.
Beti Vervega şi Daniel Gavriş abordează teme religioase, punând accentul pe epurarea formei.
Reprezentantă a artei textile, Marilena Ioanid ilustrează un „Înger” pe pânză ca şi cum l-ar fi ţesut.
O expoziţie - parcurs eclectic, ce incorporează 39 de lucrări-donaţii, un gest artistic - o creaţie, un gest umanitar, într-un cuvânt, un eveniment kalokagathic.
Raluca Băloiu
Esteticul şi eticul se împletesc în expoziţia “Art for help”. Frumuseţea obiectului artistic (kalos) asociată cu “frumuseţea” morală (agathos) sau gestul umanitar al artiştilor Anca Irinciuc, Beti Vervega, Cristina Nedelea, Cati Orbulescu, Cristina Tăutu, Dan Badea, Daniel Gavriş, Elena Scutaru, focAR (Alina Tudor & Răzvan Neagoe), Ilie Nicolae, Mariana Cîmpeanu, Marilena Ioanid, Marcel Scutaru, Petru Lucaci, Teodor Graur, Teodor Moraru, Victoria & Marian Zidaru.
Pe simezele Centrului Cultural MIRA sunt expuse o parte din creaţiile-donaţii ale acestor artişti, un cumul de stiluri (avataruri ale neo-tradiţionalismului, reprezentări ale picturii figurative/abstracte, abordări ale artei conceptuale şi experimentale) şi exprimări plastice eclectice (pictură, sculptură, fotografie, obiect, instalaţie).
Seducţia picturalităţii, expresivitatea, citatele cultural-imagistice filtrate şi interpretate, pendularea între figurativ şi abstract sunt doar câteva referinţe ale artei şi şcolii lui Teodor Moraru, prezent în expoziţie cu tabloul “Clăiţă” din seria de lucrări “Drum” (2007). Anca Irinciuc, Beti Vervega, Cristina Nedelea, Dan Badea, Mariana Cîmpeanu, Ilie Nicolae sunt doar cîteva nume ale artiştilor formaţi la şcoala lui “Tede” (Teodor Moraru) şi prezenţi în expoziţie.
În opera sa, Beti Vervega prin lucrarea “Pas” aduce în discuţie problema fragmentului. “Fragmentul-esenţă a modernităţii” (Linda Nochlin în „The body in pieces-The fragment as a metaphor of modernity”, Thames and Hudson, 1994) este prezent ca reconstituire a unui semn plastic. Asemeni unui arheolog, Beti Vervega reface imaginea unei mâini printr-o serie de imagini pictate.
„Pictura lui Ilie Nicolae e, înainte de orice, formă şi culoare, idee şi joc, ritm şi accent, corespondenţă şi efect, semn.” (Simona Nastac, „Două mii de semne despre Nicholas”, 2007). Abordând stiluri şi tehnici eterogene, Ilie Nicolae trece de la neoexpresionism la suprarelaism şi reverberaţii neodada , de la pictura în ulei la grafică, colaj sau combine-paintings.
Aşa cum însuşi afirmă, creaţia lui Dan Badea vorbeşte despre „detaşarea de clişeele sociale, de sublinierea atitudinilor de care ne ascundem şi de care nu vrem să ştim. Fiecare om trebuie şă-şi inteleagă umanitatea, greşelile si defectele, limitele, prejudecăţile ,tabuurile pe care le are ca individ şi ca fiintă socială. Nerecunoaştera acestor limite, negarea lor, poate transforma omul într-un fals.” Prezent în expoziţie cu tabloul „Liniştea este un ecou al ţipătului”, pictorul aminteşte parcă de personajele lui De Kooning.
Cristina Nedelea mizează pe ludicitatea dintre figurativ şi abstract, pe jocul culorilor (cald/rece) şi pe cel al formei (gol/plin). Forma, epurată şi încărcată de simboluri capătă noi înţelesuri într-o singură pictură: “Personaj cu roţi” (din seria de tablouri “Timp”).
„Panoul de onoare” al Ancăi Irinciuc ilustrează cu ironie societatea lumii de azi, o lume în care totul poate deveni marfă.
Referinţele culese din obiectualul ţărănesc românesc devin semne plastice opera Marianei Cîmpeanu. În viziunea artistei, „Satul” este o realitate conceptuală generală, un depozitar al unei vechi civilizaţii articulate în toată complexitatea sa mitologică, o expresie culturală”. În lucrarea „Masă” din seria „Umbra satului” se poate citi încărcătura simbolică şi sacră a subiectului abordat.
Un aspect aparte în expoziţie îl constituie creaţia Elenei („Stând în iarbă”) şi a lui Marcel Scutaru („Pasărea”). Comunicarea operelor celor doi artişti nu are loc la nivelul reprezentării ci la nivelul încifrării şi descifrării operei de artă. Ambii artişti sunt pasionaţi de expresia populară, ancestrală a unei traditii, regândită cu datele conceptelor plastice moderne. Suntem departe de a putea conchide ca arta lor este subordonată unui tip de tradiţionalism, aici mai degrabă este vorba despre simboluri redescoperite şi asumate. Materialele neconvenţionale utilizate de Elena Scutaru îmi amintesc de opera lui Ion Nicodim.
Ca avatar al direcţei neo-tradiţionaliste a postmodernismului românesc este prezentă în expoziţie opera soţilor Zidaru: „Ou”-ul - simbol al naşterii, al vieţii, al creaţiei.
„Face to face” opera minimalistă a lui Cati Orbulescu ilustrează un personaj-simbol al lumii contemporane.
În lucrarea „Semn” Petru Lucaci alternează între figurativ şi abstract, ritm şi dinamică. Un discurs vizual în care artistul îşi caută identitatea şi expresia sinelui.
Prezent în expoziţie cu două creaţii diferite atât din punct de vedere al conţinutului, al reprezentării cât şi al tehnicilor folosite, Teodor Graur recurge la citate din istoria artei („Natură statică 2”) cât şi la comentariul socio-politic („România”). Fotograma - „Natură statică” face referire la rayograme. „România” prin reprezentarea repetitivă, serială a stemei comuniste, este un comentariu vizual cu o notă ludic-ironică la adresa îndoctrinării şi culturii de masă care impun o distrugere rapidă şi o înlocuire succesivă a scării de valori româneşti.
Cum sugerează şi numele, preocupările grupului focAR (iniţialele numelor: „A”lina Tudor, „R”ăzvan Neagoe şi cuvântul „foc” ce simbolizează experimentul în concepţia artiştilor menţionaţi) se îndreaptă în zona experimentului artistic. Instalaţia prezentă în expoziţie - „Urban Traces” face parte din amplul proiect cu acelaşi nume. Ancorat în realitaea imediată, cotidiană, grupul focAR pune în discuţie „Identitatea Urbană”, identitate creată de societatea urbană care ne determină, dată de monocromia colorată a fiecărei zile şi a fiecărei nopţi, a oraţelor în care ne naştem, creştem, trăim, muncim, o identitate împrumutată, nepersonală, impersonală. O identitate “neidentitară”, imprimată de fiecare detaliu al vieţii urbane, de la cartierul de blocuri, magazinul, supermarketul, mall-ul aferent pană la politica şi cultura oraşului, prin mijloacele sale specifice de comportament si comunicare. (focAR)
„Visul seminţei”, tabloul Cristinei Tăutu aminteşte de colajele lui Ion Grigorescu din punct de vedere al reprezentării. Pentru a fi descifrată, opera Cristinei trebuie privită ca un „gest artistic, o extindere a fiinţei către lume”(Cristina Tăutu).
Un segment restrâns în expoziţie îl ocupă arta religioasă-lucrările lui Daniel Gavriş, Beti Vervega, Marcel & Elena Scutaru, Victoria & Marian Zidaru, Marilena Ioanid şi două icoane din bambus din Sudan.
Beti Vervega şi Daniel Gavriş abordează teme religioase, punând accentul pe epurarea formei.
Reprezentantă a artei textile, Marilena Ioanid ilustrează un „Înger” pe pânză ca şi cum l-ar fi ţesut.
O expoziţie - parcurs eclectic, ce incorporează 39 de lucrări-donaţii, un gest artistic - o creaţie, un gest umanitar, într-un cuvânt, un eveniment kalokagathic.
Raluca Băloiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu