motto:„Să revenim la frumoasele noastre deprinderi sub cerul intuiţional”
fragment din poezia „Frumoasele deprinderi” de Gellu Naum
În perioada 27 septembrie – 21 octombrie 2007, galeria Veroniki Art expune pe simeze personala artistului suprarealist Florin Niculiu – „Grădini & Ţărmuri infinite”. Una dintre puţinele personale ale artistului, expoziţia îşi propune un demers retrospectiv, reunind două abordări picturale preferate de Florin Niculiu – „Grădinile” – „exerciţiul meu în faţa naturii”, după cum mărturisea cu câţiva ani în urmă, şi „Ţărmurile infinite – reprezentarea existenţei noastre”. (Florin Niculiu). Prezenţă discretă în timpul vieţii, Niculiu a apărut postum pe piaţa de artă, operele sale fiind cumpărate de colecţionari. Corelaţia Gellu Naum-Florin Niculiu a pornit de la gândul că amândoi dădeau prioritate imaginarului, intuiţiei corelate cu realul, imaginii concrete corelate cu metafora, fizicului corelat cu metafizicul. Aşa cum afirma Max Ernst în 1934: "Când se spune despre suprarealişti că sunt pictori ai schimbării veşnice nu trebuie să ne aşteptăm de la ei să-şi copieze pe pânză visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv şi descriptiv), şi nici ca fiecare dintre ei să creeze din elementele viselor lor propriul univers restrâns în care să se simtă bine sau să dea frâu liber agresiunii lor (aceasta ar fi o evadare în afara timpului).Ba dimpotrivă înseamnă că fiecare are deplina libertate să se mişte cu îndrăzneală şi absolută dezinvoltură într-o zonă care se află la graniţa dintre lumea interioară şi cea exterioară care, deşi nu este foarte precisă, posedă o deplină realitate (suprarealitate!) fizică şi psihică."
Aproape în fiecare pictură în care este reprezentat ţărmul mării apar elementele marine (“dracul de mare”, algele marine, scoicile în spirală, melcii de mare) alături de elementele matematice transformate în motive picturale ludice – sfera multiplicată ca reprezentare a lunii sau ca element compoziţional (“Marele ţărm infinit” – 1993, “Ţărm cu sferă”, “Postludiu II” - 1985); piramida – simbolul puterii , al misterului (“Înnoptare pe ţărm la Vama Veche” - 1979); cubul – simbolul perfecţiunii, al armoniei şi echilibrului (“Carnavalul timpului pe coastă” - 1992); ziguratul – simbol al ascensiunii („Ţărm infinit”).
Florin Niculiu a fost un om şi un artist complex. Nu a îndrăgit numai pictura ci şi poezia şi muzica[1] - asculta cvartetele lui Beethoven şi Mozart în timp ce lucra, de aceea în operele sale apare deseori vioara, care se adaugă arsenalului de elemente marine („Intermezzo” şi „Ţărm infinit”-1991).
Este foarte rară sau aproape inexistentă prezenţa umană în opera lui Florin Niculiu. Această prezenţă nu este în totalitate o prezenţă ci o metamorfozare aşa cum apare în „Carnavalul timpului pe coastă” (1992) – o siluetă clepsidră feminină care conferă personalitate lucrării.
Ca şi ţărmurile, „Grădinile” lui Niculiu sunt infinite, spaţiile sale au deschidere spre universul imanent dar şi transcendent, spre universul real dar şi iluzoriu, spre realitate sau „suprarealitate”.
Multe lucrări din ciclul grădinilor amintesc de „Grădinile” lui Horia Bernea – „Câmp cu flori în noapte la Hudeşti” (1989-1994), „Colţ de grădină primăvara” (1991), „Exuberanţa grădinii”. Dar tablourile sale rămase în stadiul de eboşă - „Grădină” (1989), „Grădină ţărm”, sunt asemănătoare cu „Grădinile” lui Flondor şi Horea Pastina.
În „Ţărmurile infinite” Florin Niculiu este interesat de element, de formă, de perenitatea lucrurilor, în timp ce „Grădinile” sale nu sunt decât reflecţii ale unei stări interioare ca şi la Horia Bernea. Vă invităm aşadar, să vizitaţi şi să contemplaţi expoziţia organizată de Veroniki Art la zece ani de la moartea artistului.
[1] Niculiu a legat o strânsă prietenie cu dirijorul Sergiu Celibidache şi cu compozitorul George Enescu.
Raluca Băloiu
fragment din poezia „Frumoasele deprinderi” de Gellu Naum
În perioada 27 septembrie – 21 octombrie 2007, galeria Veroniki Art expune pe simeze personala artistului suprarealist Florin Niculiu – „Grădini & Ţărmuri infinite”. Una dintre puţinele personale ale artistului, expoziţia îşi propune un demers retrospectiv, reunind două abordări picturale preferate de Florin Niculiu – „Grădinile” – „exerciţiul meu în faţa naturii”, după cum mărturisea cu câţiva ani în urmă, şi „Ţărmurile infinite – reprezentarea existenţei noastre”. (Florin Niculiu). Prezenţă discretă în timpul vieţii, Niculiu a apărut postum pe piaţa de artă, operele sale fiind cumpărate de colecţionari. Corelaţia Gellu Naum-Florin Niculiu a pornit de la gândul că amândoi dădeau prioritate imaginarului, intuiţiei corelate cu realul, imaginii concrete corelate cu metafora, fizicului corelat cu metafizicul. Aşa cum afirma Max Ernst în 1934: "Când se spune despre suprarealişti că sunt pictori ai schimbării veşnice nu trebuie să ne aşteptăm de la ei să-şi copieze pe pânză visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv şi descriptiv), şi nici ca fiecare dintre ei să creeze din elementele viselor lor propriul univers restrâns în care să se simtă bine sau să dea frâu liber agresiunii lor (aceasta ar fi o evadare în afara timpului).Ba dimpotrivă înseamnă că fiecare are deplina libertate să se mişte cu îndrăzneală şi absolută dezinvoltură într-o zonă care se află la graniţa dintre lumea interioară şi cea exterioară care, deşi nu este foarte precisă, posedă o deplină realitate (suprarealitate!) fizică şi psihică."
Aproape în fiecare pictură în care este reprezentat ţărmul mării apar elementele marine (“dracul de mare”, algele marine, scoicile în spirală, melcii de mare) alături de elementele matematice transformate în motive picturale ludice – sfera multiplicată ca reprezentare a lunii sau ca element compoziţional (“Marele ţărm infinit” – 1993, “Ţărm cu sferă”, “Postludiu II” - 1985); piramida – simbolul puterii , al misterului (“Înnoptare pe ţărm la Vama Veche” - 1979); cubul – simbolul perfecţiunii, al armoniei şi echilibrului (“Carnavalul timpului pe coastă” - 1992); ziguratul – simbol al ascensiunii („Ţărm infinit”).
Florin Niculiu a fost un om şi un artist complex. Nu a îndrăgit numai pictura ci şi poezia şi muzica[1] - asculta cvartetele lui Beethoven şi Mozart în timp ce lucra, de aceea în operele sale apare deseori vioara, care se adaugă arsenalului de elemente marine („Intermezzo” şi „Ţărm infinit”-1991).
Este foarte rară sau aproape inexistentă prezenţa umană în opera lui Florin Niculiu. Această prezenţă nu este în totalitate o prezenţă ci o metamorfozare aşa cum apare în „Carnavalul timpului pe coastă” (1992) – o siluetă clepsidră feminină care conferă personalitate lucrării.
Ca şi ţărmurile, „Grădinile” lui Niculiu sunt infinite, spaţiile sale au deschidere spre universul imanent dar şi transcendent, spre universul real dar şi iluzoriu, spre realitate sau „suprarealitate”.
Multe lucrări din ciclul grădinilor amintesc de „Grădinile” lui Horia Bernea – „Câmp cu flori în noapte la Hudeşti” (1989-1994), „Colţ de grădină primăvara” (1991), „Exuberanţa grădinii”. Dar tablourile sale rămase în stadiul de eboşă - „Grădină” (1989), „Grădină ţărm”, sunt asemănătoare cu „Grădinile” lui Flondor şi Horea Pastina.
În „Ţărmurile infinite” Florin Niculiu este interesat de element, de formă, de perenitatea lucrurilor, în timp ce „Grădinile” sale nu sunt decât reflecţii ale unei stări interioare ca şi la Horia Bernea. Vă invităm aşadar, să vizitaţi şi să contemplaţi expoziţia organizată de Veroniki Art la zece ani de la moartea artistului.
[1] Niculiu a legat o strânsă prietenie cu dirijorul Sergiu Celibidache şi cu compozitorul George Enescu.
Raluca Băloiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu